top of page

     Biroul de Informare al Parlamentului European în România și Ministerul Educației Naționale invită toate unitățile de învățământ liceal să participe la ediția 2017-2018 a concursului „Euroscola”, ediție care se va desfășura sub titlul generic „Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene”. Parlamentul European a creat programul Euroscola pentru a informa tinerii despre procesul de integrare europeană și pentru a promova participarea acestora la construcția Uniunii Europene. Astfel, Colegiul Național ,,Alexandru Ioan Cuza” Ploiești dorește să se implice și să schimbe situația comunitățiii culturale nu doar pe plan local, ci și pe întreg teritoriul României, prin obiectivele unice găzduite.

   

 

     Anul Patrimoniului Cultural este o oportunitate pentru promovarea obiectivelor naționale, dar și pentru a crea punți între state, prin cultură. Acest lucru este o oportunitate deosebită și pentru România, o țară cu un patrimoniu cultural impresionant în contextul european, dar cu o industrie a turismului încă insuficient finanțată.

Noutăți

Aventura lui Zum.eu

Anul European al Patrimoniului Cultural 2018

     Vă invităm să răspundeți la chestionarul următor pentru a vă cunoaște opinia asupra importanței muzeului în viața voastră.

Harta Patrimoniului Cultural Ploieștean

Ce este Euroscola?

Concursul pentru licee Euroscola

Chestionar

Caleidoscopul Cultural

 În colaborare cu „Iubesc Ploieștii”, echipa EuroCuza 2017 a realizat o hartă interactivă online a punctelor de interes din Ploiești. Vă invităm să o descoperiți și sperăm ca Plieștii să nu mai fie un mister pentru nimeni!

bottom of page